Producători
 
Coş cumpărături
0 obiecte
 
Cele mai vândute
 
Recomandări
 

Despre noi

 

SERVICIILE NOASTRE - CONSULTANTA, DESIGN, PROIECTARE, EXECUTIE, MONTAJ...

Designul, in sens mai larg, poate fi inteles ca o activitate specializată atat în domeniul artelor plastice, cat si in domeniul industrial. Lucrările sau produsele concepute si realizate raspund spatiului arhitectural prin caracteristici functionale si deopotriva estetice.

Din portofoliul realizat sau propus  de  AD CONCEPT 2000 srl  fac parte atât lucrari strict funcţionale, cât şi lucrari cu un stil aparte, elaborate intr-o maniera pretioasa, care valorifică spaţiul indiferent de destinaţia lui / programul arhitectural din care face parte.

Metalul aduce aportul luciului, prin suprafeţe perfect şlefuite pe care undele de lumină se supun perfecţiunii suprafeţei şi fug tăios pe traseele impuse de formă. 

Textura lemnului cu fibre şi nervuri asimetrice şi culori în general calde, mai mult sau mai puţin saturate, implică de la bun început o materialitate plină de calităţi vizuale sau tactile. 

Sticla participa cu marea ei calitate - transparenţa şi, colateral, prin culoare si modul cum aceasta filtrează lumina. În procesul pe care-l presupune, designul trebuie sa ţina cont de combinarea materialelor de care aminteam, de proprietăţile lor fizice, si nu in ultimul rand de calităţile lor optice, toate acestea contribuind la efectului vizual care se obtine. In acest mod operele realizate pot fi percepute în raport cu viitoarea lor menire, dar si drept compoziţii de sine stătătoare care atrag si incanta prin prezenta lor.

Prin activitatea societatii noastre reusim sa aducem alaturi caracteristicile celor trei elemente de baza, mai sus mentionate, care se materializeaza prin proiecte ce aduc beneficiarilor maximum de satisfactie – fiecare lucrare fiind unica in felul ei.

Despre:

Balustrade

De la structuri simple din inox adaptate amenajărilor de tip modern, la combinaţii inedite între inox şi lemn sau inox şi sticlă, conceptul de balustrada a fost extrapolat, evoluand catre adevarate ansambluri decorative. In raport cu spatiul carora le sunt dedicate, acestea pot fi percepute ca un atu în proiectare. Pot fi concepute fie ca simple elemente funcţionale, subliniind disctret desenul volumelor deja prezente, fie ca lucrari cu un design pronuntat, ce se pot individualiza prin diverse stiluri ornamentale. Dacă putem estetiza obiectele încorporate unui spaţiu, de ce să n-o facem?

Si:

Scari

Scara interioara este un element distinct in arhitectura, care poate face prima impresie la intrarea intr-o locuinta, sau a unui spatiu cu destinatie publica. Prin functionalitate si design aceasta poate fi mai mult decat o cale de acces intre etaje. Scara implică un parcurs, o legătură între spaţii. Alegerea materialelor, finisajele, stabilitatea, siguranta, sunt aspecte esentiale pentru a-i contura si defini personalitatea in ansamblul arhitecturii intregului interior.

Proiectarea si punerea in opera a scarilor reprezinta etape importante in ridicarea si amenajarea unei constructii plecand de la o buna proportionare in raport cu spatiul, respectiv o dimensionare corecta a treptelor si a mainii curente. Scara este  alcatuita din rampa (suprafata la orizontala a treptei) si contratrepte (partea verticala a treptelor), iar inaltimea lor poate varia intre 18cm-22cm, acest aspect depinzand de spatiul construit. La o scara cu numar mare de trepte sunt indicate podestele intermediare. Structura de rezistenta a unei scari (numita vang) poate fi din barne de lemn sau bare metalice. Acestea, daca sunt plasate central, ofera unei scari fara contratrepte o senzatie de plutire. Un alt element important este balustrada scarii, aceasta asigurand o circulatie sigura.

In concluzie:

Doar aceste doua produse din gama AD Concept 2000 au aici o prezentare scriptica mai larga. Pentru a evita monotonia unei lecturi tehnice va lasam sa descoperiti in continuare TOATE categoriile de lucrari si produse ale firmei noastre.

... ca o paranteza:

Am avut deosebita onoare sa cunoastem si sa dezvoltam relatii de colaborare cu arhitecti, manageri, ingineri, medici, avocati, muzicieni, oamenii de cultura, politicieni, oameni simpli, celebritati, tineri sau in varsta, inabordabli sau deosebit de joviali, colerici sau flegmatici, melancolici sau sangvini - de la fiecare am avut de invatat pe mai multe planuri.

Daca adaugam si numeroasele intalniri avute cu reprezentantii diferitelor institutii publice si particulare, imobile vizionate in diferite faze de constructie, in diverse zone ale Bucurestiului si ale tarii, va puteti forma o imagine mai clara a ceea ce am reusit sa devenim in acesti 20 ani de activitate.

CONTACT

S.C. AD CONCEPT 2000 srl

Sediul social: Bucuresti, Sos. Stefan cel Mare 14, sectorul 2

Punctul de lucru: Bucuresti, Strada Baicului 82, sectorul 2 (incinta fostei societati Electronica Industriala)

Tel: 021 252 43 08, 0722789628, 0724394715.

concept@metastil.ro

www.metastil.ro   

nr.inreg.Reg.Com. : J 40 / 28328 / 1994
C.I.F. RO 6890331
Capital social : 2.000 lei
Banca :       BCR - sucursala Tunari
 
Cont IBAN - lei: RO81 RNCB 0286 0011 2886 0001

Banca:        ING – sucursala Lacul Tei

 

Cont IBAN – lei: RO12 INGB 0000 9999 0378 8836